Adoptă un moldovean

După alegerile din 30 noiembrie 2016, sau mai bine zis după rezultatele din turul doi, cu tot entuziasmul și speranțele nutrite pentru viitorul Moldovei, o bună majoritate a populației a căzut într-o stare profundă de dezamăgire, dezgust, tristețe, descurajare și regret.

Toate știrile cu privire la alegeri de la televiziunile din Moldova, precum și cele de pe rețelele de socializare, la fel ca mulți alții, Esenia Satirov le-a urmărit împreună cu familia ei, cu mare atenție, în speranța că poate ceva se va schimba într-un final. Și pe cât de optimistă era atunci când a văzut ce bine se mobilizase Diaspora, dovedind cât de puternică poate fi prin colectarea semnăturilor și întocmirea Dosarului, care mai apoi a fost înaintat în instanțele judecătorești, pe atât de pesimistă a devenit când a văzut că timpul trece, iar morile de vânt cu care se lupta ea se tot măresc și se înmulțesc.

Nimic nu se schimba, iar peste luni de zile – același președinte, aceleași minciuni. Dezamăgită, Esenia era gata să-și facă bagajele, conștientă că în viitorul apropiat situația nu avea decât să se înrăutățească în țară. La scurt timp, dă naștere grupului „Adoptă un moldovean” pe Facebook – grup de tip închis, numele și membrii căruia pot fi vizualizate de oricine, pe când postările, documentele și fotografiile, doar de membrii acestuia.

Temele abordate sunt multe și diverse: de la simple informații ...

Citește pe zdg.md