Alexandru Tănase, despre inițiativa PDM ca judecătorii să fie aleși de popor: Nu sunt sigur că este soluția potrivită

Actualul Parlament, potrivit legii, nu mai poate vota modificarea Constituției pentru ca judecătorii să fie aleși direct de popor, așa cum propune Partidul Democrat, iar dacă acest proiect va ajunge să fie lege, atunci va fi afectat întreg sistemul existent la ora actuală. De această părere este fostul președinte al Curții Constituționale și ministru al Justiției, inclusiv în Guvernul Filip, Alexandru Tănase.

„CSM nu știu în ce măsură mai este necesar în forma în care este. Tot acest sistem va urma să fie resetat. Nu este doar un element – alegerea judecătorului. Este o chestie foarte complicată și, cred eu, în contextul în care suntem acum și care este atitudinea cetățenilor față de justiție, PDM încearcă să identifice o soluție mai radicală. Nu sunt sigur că este soluția potrivită”, a declarat Alexandru Tănase la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

Tănase a subliniat că, pe lângă o majoritate constituțională în Parlament care e necesară pentru modificarea Constituției, problema ca o asemenea inițiativă să treacă ar consta și în faptul că Înalta Curte trebuie să dea un aviz. Mai mult decât atât, pe această chestiune ar urma să se expună și Comisia de la Veneția.

Fostul președintele al CC afirmă că „starea din justiție este foarte proastă”.

„Lucrul ăsta nu-l mai neagă de acum nimeni. Cred că această inițiativă este o încercare de a găsi o soluție mai puțin ordinară...

Citește pe independent.md