Andrian Candu, la Consiliul Atlantic: Moldova ar putea fi următoarea istorie de succes a Europei de Est

Moldova ar putea fi următoarea istorie de succes a Europei de Est, dacă va primi ajutorul de rigoare din partea partenerilor vestici. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul unei conferințe dedicate țării noastre la Consiliul Atlantic. Oficialul a reiterat angajamentul Moldovei de a continua pe calea reformelor.

"Acum doi ani, Moldova a fost aproape de colaps.2015 a fost anul haosului, 2016 a fost al stabilității, și 2017 al creșterii și al investițiilor. Vom continua reformele, nu pentru Vest, dar pentru că este important pentru cetățenii moldoveni", a spus Candu.

Declarațiile lui Candu au fost apreciate de cei prezenți, printre care și Damon Wilson, vicepreședintele Consiliului Atlantic. Acesta a lăudat acțiunile Chișinăului, dar a menționat că presiunea constantă pusă de Rusia pe Moldova încurcă țării noastre să progreseze.

"Există o înțelegere că Moldova, Georgia și Ucraina au pornit pe un drum lung pe calea integrării europene. Influența Rusiei prin intermediul dezinformării, presiunilor, prezenței în Transnistria reprezintă o presiune continuă, care, cel mai probabil, va continua să crească", a spus vice-președintele Consiliului Atlantic, Damon Wilson.

Războiul hibrid dus de Rusia împotriva Moldovei a fost și în centrul discursului lui Timothy Fairbank, membru senior al Dinu Patriciu Eurasia Center. Acesta notează că țara noastr...

Citește pe publika.md



Tendințe