Andrian Candu: „Printr-o nouă componență a Guvernului, cu siguranță, lucrurile bune pot fi duse până la capăt”

Andrian Candu: „Printr-o nouă componență a Guvernului, cu siguranță, lucrurile bune pot fi duse până la capăt”
Foto: curentul.md

După ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a noilor miniștri desemnați în Guvernul Filip, Președintele interimar al RM, Andrian Candu, Președinte al Parlamentului, i-a felicitat cu numirea în funcție, informează CURENTUL.

Andrian Candu le-a urat un mandat de succes. „Fie ca începutul acestui an să fie un nou început și pentru RM, și pentru Guvern, și pentru fiecare dintre voi. Fie ca la acest început de an să scrieți o nouă pagină în istoria RM, o pagină de succes de realizări, și prin acțiunile pe care le veți desfășura să aduceți țara la un alt nivel de dezvoltare, unul superior și de progres. Guvernul Filip a reușit să înceapă unele reforme foarte dificile, a reușit să aducă o stabilitate financiară, o creștere economică și să pună bazele unor elemente noi ce aduc progrese.

Printr-o nouă componență a Guvernului, cu siguranță, lucrurile bune pot fi duse până la capăt, iar altele neîncepute să fie începute în acest an. Fiecare dintre voi aveți nivelul de pregătire, de profesionalism, de experiență și sunt sigur că, prin eficiență și devotament față de țară, veți reuși”, a precizat Candu.

Citește pe curentul.md