Campanie de represiuni împotriva consilierilor „Partidului Nostru” la Bălți. Unii aleși, citați la Procuratură

După desfășurarea unei ședințe de lucru, vineri, la Bălți, cu participarea șefului adjunct al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, organele de forță au demarat o campanie de acțiuni represive în adresa consilierilor Consiliului Municipal Bălți din partea „Partidului Nostru”. După cum scrie Omega, în dimineața zilei, un detașament al Direcției Operațiuni Speciale al MAI s-a deplasat spre capitala de nord a țării, urmând și posibile rețineri cu mascați a consilierilor municipali.

La fel, potrivit agenției, vineri seara, un șir de consilieri au primit citații de a se prezenta la anchetatori pe 17 ianuarie, asta în contextul în care pentru data de 18 ianuarie este programată ședința Consiliului Municipal Bălți, pe chestiunea organizării referendumului pentru demiterea primarului capitalei de nord, Renato Usatîi, la propunerea proprie a acestuia.

Este de menționat că nici Ministerul de Interne, nici Procuratura Generală nu au anunțat deocamdată care sunt scopurile campaniei desfășurate la Bălți, în care sunt vizați mai mulți aleși ai formațiunii „Partidul Nostru”.

Citește pe independent.md