Coabitarea politică dintre PSRM și PD s-a încheiat? Dodon îl vrea pe tatăl finului său ministru al Apărării

Igor Dodon a declarat, într-o conferință de presă, că a expediat o scrisoare Guvernului în care își anunță refuzul de a-l numi pe Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării. Dodon a sugerat Guvernului să-l propună în această funcție pe Victor Gaiciuc.

„Înaintarea unei persoane care nu este profesionistă, unei persoane asupra căreia planează suspiciuni în ceea ce ține de salarizarea din surse externe. Vă bateți joc de ofițeri! Am semnat o scrisoare, prin care recomand în care recomand în calitate de comandant supreme al forțelor armate un profesionist”, a declarat Igor Dodon.

Jurnaliștii de investigație au scris anterior că Dodon l-ar fi cununat pe fiul mai mic al generalului Gaiciuc. Mai mult, anul acesta, cu ocazia Zilei Independenței, președintele i-a conferit „Ordinul Republicii” celui pe care vrea să-l facă acum șef al Armatei. Democrații au anunțat că dacă Dodon va respinge candidatura lui Sturza, acesta va fi înaintat din nou. Conform legii, a doua oară, Dodon este obligat să semneze decretul de numire a candidatului propus de Guvern.

„În cazul în care candidatura lui nu va fi acceptată de președintele țării, o spun de pe acum foarte clar că noi vom înainta a doua oară președintelui aceeași candidatură. Nu acceptăm niciun fel de scheme și compromisuri la acest subiect”, a menționat marți Vlad Plahotniuc în cadrul briefingul săptămânal organizat de PDM.

Premierul P...

Citește pe tv8.md