Dorin Chirtoacă cere recuzarea judecătorului în dosarul său, pentru „atitudinea părtinitoare” a acestuia

Dorin Chirtoacă cere recuzarea judecătorului în dosarul său, pentru „atitudinea părtinitoare” a acestuia
Foto: independent.md

Fostul primar general al capitalei Dorin Chirtoacă a cerut recuzarea judecătorului Alexandru Negru, având în vedere „atitudinea părtinitoare” a acestuia „în favoarea procurorului”. Potrivit lui Chirtoacă, în ședința precedentă, care a avut loc la data de 6 iulie, judecătorul a acționat asupra persoanei audiate, Nistor Grozavu, în vederea obținerii de la acesta a unor „declarații incriminatoare” în adresa sa.

De asemenea, potrivit fostului edil, judecătorul a consemnat greșit declarațiile, în partea în care ține de influențarea lui Nistor Grozavu și anume: „Conform stenogramei acesta a spus una, iar conform declarațiilor consemnate – cu totul alta”, susține Dorin Chirtoacă într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Conform stenogramei, precum și înregistrării audio, minutul 2:31, chiar și după sugerarea răspunsului de către judecător, cuvântul „indicație” lipsește din răspuns: „Deci, a fost doar în forma verbală”. În textul consemnat de judecător: „Indicația a fost data în formă verbală””, afirmă Chirtoacă.

Mai mult, după ce avocatul a mai întrebat dacă a fost și ceva scris, „judecătorul întrerupându-l pe avocat, a revenit la partea „verbală” din cadrul discuției și l-a direcționat pe Nistor Grozavu spre „indicație””.

„Conform stenogramei și înregistrării audio, minutul 4:34, N. Grozavu spune: „Luând-o, poate nu pot să-i spun așa, ca indicație…”. În textul scris de judecător s...

Citește pe independent.md