Ghimpu: Cerem declararea anului 2018 – Anul Unirii; Voronin: Propun ca PG să deschidă anchetă pe acest Ghimpu

Partidul Liberal (PL) a propus astăzi, în debutul ședinței Parlamentului, includerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind declararea anului 2018 – Anul Unirii.

După cum informează TRIBUNA, liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că ar fi bine ca în RM, anul 2018 să fie declarat Anul Unirii.

„Este cunoscut faptul că în 2018 se împlinesc 100 ani de la Marea Unire. Dat fiind faptul că noi am fost primii care am dat startul Unirii și toți românii vor sărbători, anul viitor, Centenarul Unirii. Noi credem că ar fi corect și noi cei care locuim în RM să anunțăm anul 2018 – Anul Unirii. Totodată, Parlamentul să constituie o comisie din reprezentanții fracțiunilor PL, PDM, PLDM și PPEM, iar comisia să prezinte un plan de acțiuni legat de anul 2018, Anul Unirii”, a precizat Ghimpu.

În context, liderul PCRM, Vladimir Voronin a cerut PG să deschidă o anchetă pe numele lui Mihai Ghimpu.

„Ghimpu, spune cât ți-au plătit românii pentru chestia asta? Eu la ședința trecută v-am propus bilete, posmagi, treceți încolo, cine vă ține pe voi aici, dacă vreți să vă uniți. Care-i problema? Dați-ne nouă voie să construim noi țara noastră – RM, stat independent, suveran, membru al instituțiilor internaționale, europene. Care Românie? Ce-i cu voi? Dacă aveți temperatură și aveți probleme cu sănătatea, nu stați în Parlament, duceți-vă și vă tratați!

De 27 ani bateți capul la oameni. Constituț...

Citește pe tribuna.md



Tendințe