În aprilie, Germania ar putea avea un nou guvern

După 24 de ore de discuții, azi dimineață în jurul orei 11, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), Uniunea Creștin-Socială – bavareză (CSU) și Partidul Social-Democrat (SPD) au anunțat că negocierile preliminare s-au încheiat. Participanții la negocierile privind formarea unei mari coaliții guvernamentale au dat publicității un document comun în care au fost sintetizate punctele asupra cărora s-au înțeles viitorii coaliționari.

Angela Merkel, care a participat la negocierile preliminare din Casa „Willy Brandt”, unde se află sediul central al Partidului Social-Democrat din Berlin, și-a exprimat satisfacția, declarînd în cursul unei conferințe de presă:

„Am dus discuții intensive, seriose și profunde. Documentul pe care l-am redactat nu este unul superficial. El exprimă că lucrăm serios – astăzi și în cursul legislaturii – ca să creăm premisele ca și în 10 sau 15 ani să trăim bine în Germania.”

Documentul comun cuprinde punctele principale asupra cărora s-au înțeles negociatorii: problematica socială, educație, digitalizare, migrație și politica europeană. Astfel, s-a stabilit o creștere treptată a alocațiilor pentru copii și reducerea, tot treptată, a taxei de solidaritate (introdusă după unificare și destinată reconstrucției Germaniei răsăritene). Contribuțiile la asigurarea medicală vor revine într-o proporție de 50 la sută angajatorilor și angajaților.

Reunificarea familiilor un...

Citește pe europalibera.org