Judecătoria Centru va decide vineri soarta primarului ales Andrei Năstase

Judecătoria Centru va decide vineri soarta primarului ales Andrei Năstase
Foto: tv8.md

Andrei Năstase susține că acuzația socialiștilor că ar fi făcut agitație electorală pe 3 iunie este un fals. Acesta este de părere că, în acest mod, justiția, care ar fi controlată de democrați, încearcă să pune piedici validării mandatului sau. Democrații neagă că ar avea vreo legătură cu acest caz.

„Am comunicat partenerilor de dezvoltare ai RM, comunicăm cu societatea civilă, cu mediul de diplomați. Vom continua să comunicăm cu cetățenii și, dacă vor îndrăzni acest lucru, nu ne rămâne decât să ieșim la proteste”, a declarat Andrei Năstase, primar general ales.

De partea cealaltă, Ion Ceban susține că Andrei Năstase deja trebuie să-și înceapă munca în calitate de primar general, iar contestația socialiștilor este o formalitate.

„Mă expun pentru validarea cât mai rapidă a mandatului. Sunt proceduri legale, întrebarea aceasta nu este la mine. Dar dacă pe mine mă întrebați, eu cred că trebuia deja ca primarul să-și intre în drepturi”, afirmă Ion Ceban, consilierul municipal PSRM.

Vineri, la judecătoria Centru se vor examina procesele verbale și se va decide validarea scrutinului. Judecătorul ședinței va examina și decizia de ieri, luată de Curtea de Apel, potrivit căreia Năstase ar fi făcut agitație electorală după ce a votat. Decizia a fost contestată, între timp, la Curtea Supremă de Justiție.

Citește pe tv8.md