Juncker: Toate țările UE trebuie să adere la zona euro. Când ar putea adera Bulgaria

Toate țările Uniunii Europene trebuie să adere la zona euro, a afirmat miercuri președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în timp ce comisarul UE pentru Buget și Resurse umane, Günther Oettinger, a sugerat că Bulgaria ar putea adopta moneda euro în 2018.

„Dacă vrem ca euro să unească mai degrabă decât să divizeze continentul nostru, atunci trebuie să fie mai mult decât moneda unui grup select de țări. Euro este destinată să fie moneda unică a întregii Uniuni Europene. Toate statele membre UE, cu excepția a două, au obligația și dreptul de a adera la zona euro atunci când îndeplinesc toate condițiile”, a declarat Jean-Claude Juncker în discursul despre starea Uniunii Europene.

Dintre cele 28 de state membre UE, Marea Britanie și Danemerca au clauze care le permit să nu adopte moneda euro. Marea Britanie ar urma să iasă din UE în anul 2019.

Citește pe independent.md