Leancă îl sfătuiește pe Ghimpu să-i mai adreseze „o scrisoare lui Dumnezeu”: „Iată un motiv real să mai adreseze încă o scrisoare divinităților”

Vicepreședintele Parlamentului, Iurie Leancă, consideră că liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care recent i-a adresat un răvaș lui Dumnezeu, ar trebui să se documenteze mai bine înainte de a acuza în stânga și în dreapta.

„Corespondența lui Ghimpu continuă. După scrisoarea către Dumnezeu, Ghimpu se adresează lui Harunjen (Eduard Harunjen, procurorul general al R. Moldova n.r.). Înainte de a se adresa instanțelor din Moldova ar fi cazul să se documenteze mai bine”, a scris Leancă pe o rețea de socializare.

De asemenea, vice-spicherul crede că însuși Ghimpu e vinovat că ar fi delegat în diferite funcții persoane care nu sunt tocmai integre, iar acum degeaba se plânge.

„Însă și mai bine ar fi să își facă griji pentru persoanele pe care le-a delegat în diferite funcții, care furau și continuă să fure fără remușcări din banii publici. Iată un motiv real să mai adreseze încă o scrisoare divinităților. Poate îi vor răspunde totuși”, a conchis fostul premier.

Citește pe ziarulnational.md