Modificarea și completarea Constituției privind alegerea judecătorilor direct de către cetățeni – subiect de discuție în Parlament

Fracțiunea democraților a propus, astăzi, în debutul ședinței Parlamentului, includerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre pentru elaborarea proiectului de lege cu privire la modificarea și completarea Constituției privind alegerea judecătorilor direct de către cetățeni.

După cum informează TRIBUNA, democratul Sergiu Sîrbu a declarat că este puțin timp până la finalul sesiunii. „Ne dorim să dezbatem, să analizăm, să consultăm public, expertizăm și să reușim să elaborăm acest proiect, să-l avizăm la CC și, evident, să-l înregistrăm în Parlament”, a precizat Sîrbu.

Liberal-democratul Tudor Deliu a menționat că este o propunere populistă. „Actualul Parlament nicidecum nu va reuși ca să aducă în procedură parlamentară modificările pe care le propune. Nu cred că și în viitorul Parlament veți reuși să faceți acest lucru, fiindcă sondajele arată foarte mult”, a punctat Deliu.

În replică, Speakerul Andrian Candu, democrat, a afirmat că, „sondajele arată că PDM va fi la guvernare în următorii 4 ani. „Eu nu știu ce sondaje citiți dvs.”, a adăugat Candu.

Comunistul Oleg Reidman a adăugat că ideea este împrumutată. „Autorii inițiativei, mai ales care pretind a fi juriști, trebuiau să știe că ideile împrumutate/copiate trebuie scrise în ghilimele și cu citarea sursei. Trebuia să fie citat Programul electoral al PCRM din 2014”, a punctat Reidman.

La rândul său, liberalul Mihai Ghi...

Citește pe tribuna.md