Președintele Dodon: „Totul poate finaliza cu proteste în masă, dar poate duce și la o destabilizare la nivel național”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ambasadorii acreditați în Republica Moldova, informează CURENTUL.

potrivit lui Dodon, aceste întrevederi au devenit deja tradiționale.

„În cadrul dialogului am făcut un schimb de opinii cu privire la politica internă și externă a țării. Am discutat despre confruntarea dintre instituțiile statului – Președinție versus majoritatea parlamentară și Guvernul care sunt controlate de Partidul Democrat, în special în contextul ultimelor tentative și provocări. Am menționat că dacă aceste confruntări deschise vor continua în aceeași dinamică, provocări și tentative de a limita funcțiile președintelui, de a bloca inițiativele lui, totul poate finaliza cu proteste în masă, dar poate duce și la o destabilizare la nivel național.

Am reiterat poziția că eșecurile guvernării din ultimii ani dar și intențiile de a face pe plac unor sau altor actori din Occident nu sunt altceva decât acțiuni ”de ochii lumii”, iar în realitate, provocări ordinare, realizate de Partidul Democrat și exponenții săi. Toate aceste manifestații, începând cu tentativa de modificare a Constituției, provocări la adresa Rusiei, discursuri cu privire la eventuale conflicte pe Nistru, sunt, de facto, o agendă bine planificată pentru a incita spiritele, ceea ce în instanță finală poate duce la o destabilizare în țară”, a punctat șeful statului, într-o po...

Citește pe curentul.md