Prima ședință de judecată în dosarul lui Șor de la Cahul va avea loc pe 2 aprilie

În răspunsul oferit postului TV8, Curtea de Apel din Cahul anunță că prima ședință de judecată în „dosarul Șor” va avea loc pe 2 aprilie. Cauza va fi examinată de judecătorii Nina Veleva, Evghenii Dvurecenschii și președintele completului Vitalie Movilă. „Dosarul Șor” a ajuns la Cahul după ce la Curtea de Apel din Chișinău nu au mai rămas judecători compatibili cu dosarul primarului de Orhei.

În ceea ce privește primul dosar intentat pe numele lui Ilan Șor în mai 2015, acesta încă nu a ajuns pe masa judecătorilor. Atunci, Șor a fost reținut fiind suspectat de auz în serviciu cu urmări grave, fiind în funcția de președinte al Consiliului de administrare al „Băncii de Economii”.

Ulterior, Șor a scăpat din izolator după ce s-a înscris în campania electorală pentru alegeri locale. Deși a trecut mai mult de 2 ani, dosarul nu a fost expediat în instanță, iar procurorii spun că încă nu au toate probele.

„Există foarte multe dificultăți sub aspectul cererilor comisiei rogatorii, analizelor financiare, administrării altor probe, colaborarea celor deja existente cu cele care le avem,” susține Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție.

Ilan Șor a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de pușcărie încă din luna iunie. El a fost recunoscut vinovat pentru cauzarea daunelor, înșelăciune sau abuz de încredere, precum și pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Cu toate acestea ...

Citește pe tv8.md