Reacția Maiei Sandu după ce Ilan Șor a depus două plângeri la poliție pe numele ei

„Procedura stabilește trimiterea unei cereri prealabile, lucrul pe care l-am făcut ieri, 13 iunie 2018. Am trimis în poșta electronică a partidului Șor, cât și prin Poșta Moldovei cu scrisoare recomandată. Noi am trimis o cerere prealabilă, formulată în conformitate cu articolele 15 și 16 din Legea cu privire la libertatea de exprimare, în care am cerut două lucruri: dezmințirea informațiilor false și defăimătoare făcute de Ilan Șor pe 6 și 7 iunie și repararea prejudiciului moral în mărime de 200 mii lei.”, a declarat Cristina Bujor, comunicatorul PAS.

Menționăm că, joi, 14 iunie, Ilan Șor a anunțat pe pagina sa de facebook că a depus la inspectoratul de Poliție Buiucani două plângeri pe numele Maiei Sandu, într-una din ele, Șor cere intentarea unui proces penal acuzând-o de încălcarea drepturilor omului, iar în cea de a doua a acuzat-o de calomnie și defăimare.

Amintim că, anterior printr-o postare pe facebook, Șor a declarat că Maia Sandu ar fi primit bani în plic de la fostul prim-ministru, Vlad Filat, iar el ar fi fost cel care punea bancnotele. Lidera PAS a respins acuzațiile lui Șor și a adăugat că-l va ataca în judecată pentru defăimare. În același timp, Procuratura Anticorupție a anunțat că îl va cita pe Sor pentru a oferi detalii despre banii pe care i-ar fi pus în plic pentru ca Vlad Filat să-i transmită Maiei Sandu.

Citește pe tv8.md