Securitatea în trafic și siguranța alimentară a populației, discutată la ședința săptămânală a PDM

Siguranța în trafic, calitatea drumurilor, numărul mare de victime ale intoxicațiilor cu monoxid de carbon, dar și siguranța alimentară a populației . Acestea au fost câteva dintre subiectele și problemele abordate de către președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, în cadrul briefing-ului săptămânal al formațiunii.

Astfel, liderul PDM a declarat că familiile sărace vor primi gratuit, din partea statului, detectoare de monoxid de carbon. Anunțul vine în condițiile unei statistici îngrijorătoare privind decesul unor persoane din cauza unor defecțiuni apărute la sobele defecte. De asemenea, urmează să fie lansate campanii de conștientizare a acestui pericol și a măsurilor care trebuie luate pentru a preveni astfel de tragedii.

De asemenea, tot la ședința PDM, a fost discutat modul în care sunt gestionate cazurile privind violența în familie, în special despre modul în care victimelor acestui fenomen li se acordă condițiile necesare de intimitate și protecție în momentul în care ele denunță astfel de abuzuri. ”Cunosc din experiența Fundației Edelweiss cât de important este să le oferi un loc în care ele să se simtă protejate și ajutate.

S-a făcut un pas important atunci când, la nivelul fiecărui inspectorat raional de poliție, s-au amenajat încăperi speciale pentru minori. Este necesar să facem asemenea încăperi speciale și pentru persoanele care au devenit victime ale ...

Citește pe abcnews.md



Tendințe