Sirienii sunt interesați de Republica Moldova, chiar și acum, când șef de stat este Igor Dodon

Cetățenii străini din peste 90 de state, cum ar fi Ucraina, România, Rusia, Turcia, Italia, Franța și alte țări ale lumii, sunt tot mai interesați să primească drept de ședere la noi în țară. Potrivit Centrului de Apel al Migrației și Azil, există mai multe motive care îi determină pe străini să aleagă RM.

„Noi suntem în proximitatea statelor UE, ceea ce deschide noi posibilități pentru activități economice. În al doilea rând, ultimele schimbări în legislație, în special, simplificarea procedurilor documentale învestitorilor străini, la fel au făcut atractivă RM”, a declarat Olga Poalelungi, directoarea biroului Migrației și Azil.

Există și o categorie specială de persoane care beneficiază de statut de protecție umanitară. Astfel, pentru aproximativ 500 de persoane din Siria, Ucraina, Afganistan, Pakistan – țări în care e război, beneficiază în Moldova de azil. „Anul trecut noi am avut în jur la 70 de solicitări de azil, ceea ce este mai puțin decât anii 2016-2015”, a menționat Iulian Popov, șeful direcției Azil și Integrare.

Habib are 80 de ani și este din Siria. Doi feciori de-ai săi sunt stabiliți aici de 20 de ani. Cu 5 ani, în urmă a venit să-i viziteze. Când trebuia să se întoarcă, a aflat că în Siria a început războiul. Nu a riscat să se întoarcă acasă și a rămas aici. Își amintește că până la război, Siria era minunată.

„Paradisul era Siria. Pace. Domnișoarele, femei...

Citește pe tv8.md