Speakerul RM s-a întâlnit cu Președintele Turciei. Ce au discutat

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, și-a încheiat vizita oficială în Turcia cu o întrevedere cu liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdoğan, informează CURENTUL.

În timpul întâlnirii, oficialii au trecut în revistă succesele relațiilor moldo-turce și implementarea a noi proiecte care vor duce la fortificarea lor.

„Intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb a dus la propulsarea relațiilor economice în ultimul an. Șeful Republicii Turcia a declarat că cele două țări trebuie să impulsioneze și mai mult investițiile și comerțul, astfel încât în scurt timp, să ajungă la schimburi comerciale de 1 miliard de dolari. Tot în acest context, părțile au discutat și despre posibilitatea de a simplifica circulația cetățenilor.

Andrian Candu a declarat că autoritățile de la Chișinău vor examina și vor răspunde foarte curând la solicitarea Turciei de a le permite cetățenilor turci să călătorească în Moldova doar în baza buletinului de identitate”, se spune în comunicat.

Citește pe curentul.md