Stephen Hawking a transmis un mesaj pentru persoanele care suferă de depresie

Stephen Hawking a transmis un mesaj pentru persoanele care suferă de depresie
Foto: www.publika.md

Profesorul Stephen Hawking, care a împlinit luni vârsta de 76 de ani, a transmis un mesaj dedicat persoanelor care suferă de depresie, comparând boala cu o gaură neagră și spunând că aceasta nu reprezintă "o închisoare eternă", așa cum obișnuia să se creadă, scrie digi24.ro.

Hawking a vorbit duminică, înainte de ziua lui de naștere, în cadrul conferinței „Reith Lecture”, organizată la Royal Institute din Londra, în prezența unui public format din 400 de persoane.

"Mesajul acestei conferințe este că găurile negre nu sunt atât de negre cum sunt prezentate. Nu sunt închisori eterne, așa cum s-a crezut. Pot ieși lucruri dintr-o gaură neagră atât în universul nostru, cât și, posibil, într-un alt univers. Așa că dacă simțiți că vă aflați într-o gaură neagră nu renunțați! Există o cale de ieșire", a spus Stephen Hawking.

Profesorul a vorbit și despre faptul că este recunoscător pentru realizările sale, în ciuda faptului că a fost diagnosticat în 1963 cu scleroză laterală amiotrofică.

"Deși am fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, am fost foarte norocos în aproape toate celelalte aspecte ale vieții mele. Am avut norocul să lucrez în domeniul fizicii teoretice într-o perioadă fascinantă. Acesta este unul dintre puținele domenii în care dizabilitatea mea nu reprezintă un handicap grav", a spus Stephen Hawking.

"Este important, de asemenea, să nu devii furios, indiferent ...

Citește pe publika.md