Am menționat că, în pofida mai multor acțiuni neprietenoase din partea Guvernului la adresa Federației Ruse, relațiile bilaterale dintre țările noastre se dezvoltă continuu, iar raporturile comerciale sunt în creștere. Totodată, am discutat despre vizita mea la Moscova, pe care o voi efectua la invitația Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, pentru a participa la deschiderea Campionatului Mondial la Fotbal. În cadrul acestei vizite este preconizată și o întrevedere cu Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Chiril. În finalul întrevederii, l-am invitat pe Farit Muhametșin să participe la Festivalul Căpșunelor și Mierii, care va avea loc la 10 iunie, în satul meu natal Sadova

Igor Dodon, 2 luni
Președintele RM va efectua o vizită la Moscova, la invitația lui Putin