Mă refer la instituirea acestei organizații interparlamentare și așa-numita Asamblee parlamentară Moldova, Georgia, Ucraina. În general, asta nu-i nimic nou, noi am avut așa ceva când Petru Lucinschi era Președinte, doar că se numea altfel – GUUAM, ulterior peste câțiva ani a fost GUAM și, eu fiind Președinte, am participat la două întâlniri de acestea. Când citim ce au semnat acești trei președinți de Parlament e tot aceea: securitate, NATO și Federația Rusă. Dar să nu uităm că noi, toate aceste trei țări avem conflicte înghețate. Aceasta este o organizație care are cu totul alte scopuri, decât cele care au fost pronunțate de Candu. De aceea, noi suntem categoric împotrivă. Nu trebuie Moldova să participe la organizații care au ca scop să lupte împotriva cuiva. Noi trebuie să participăm la acele organizații care au ca scop ca noi să obținem ceva pentru Moldova, ca noi

Vladimir Voronin, 3 luni
Voronin: Asambleea parlamentară Moldova, Georgia, Ucraina are cu totul alte scopuri decât cele ce...