De fapt, când era Dl. Președinte ministru al Economiei, iar eu eram la ministerul Educației, am dezvoltat un proiect care a funcționat. Mai sunt câteva lucruri care se mai implementează și în prezent. Se numea Programul Național de Abilitare Economică a Tinerilor. Prin granturi și credite acordate afacerilor create de către tineri, în câțiva ani de zile s-au dezvoltat sute de afaceri. Apropo, marea majoritate a acestora sunt viabile, iar aceasta înseamnă că tinerii au capacitate și au interes. Noi ziceam întotdeauna că, dacă toată această asistență financiară externă ar putea fi distribuită în satele RM pentru a crea afaceri, ar fi fost mult mai mare impactul – și economic, și, ulterior, social, și pentru dezvoltarea comunității, regiuni și chiar la scară națională. Dl. Președinte își propune să intervină și să faciliteze acordarea suportului la deschiderea afacerilor,

Ion Ceban, un an
Ion Ceban despre intenția Președintelui Dodon de a dezvolta mediul de afaceri la sate: „Consideră...