La moment în instanța de judecată au fost obținute sentința de condamnare în privința a cinci persoane, atât persoane publice din cadrul direcțiilor, cât și agenți economici care erau implicați în trucarea licitațiilor. De asemenea, în procedura Procuraturii Anticorupție există cauze penale care sunt la etapa de finalizare, adică se înaintează învinuirile finale pentru a fi expediate în instanța de judecată în cazul a 14 persoane

Viorel Morari, 10 luni
Dosarul licitațiilor trucate a ajuns în Parlament. Doar cinci persoane au fost condamnate