Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Consilierul prezidențial Veaceslav Negruța…

DOC Consilierul prezidențial Veaceslav Negruța a demisionat din funcție. Ce salariu a ridicat Negruța în anul 2023

Veaceslav Negruța a fost eliberat din funcția de consilier al Preşedintei R. Moldova în domeniul economic, în baza cererii de demisie. Decretul a fost semnat de către Maia Sandu și a apărut în Monitorul Oficial. Potrivit declarației de avere și interese personale, în anul 2023, Negruța a ridicat de la Președinție un salariu total de peste 300 de mii de lei.

În Monitorul Oficial din 3 mai a fost publicat decretul privind eliberarea lui Veaceslav Negruța din funcția de consilier al Președintelui R. Moldova în domeniul economic. Potrivit documentului, Negruța se eliberează din funcție în baza cererii de demisie.

sursa: Monitorul Oficial al R. Moldova

Potrivit declarației de avere și interese personale, pe parcursul anului 2023, Negruța a ridicat de la Președinție un salariu de 341 564 de lei, adică peste 28 de mii de lei pe lună. Tot în 2023, Negruța a intrat în posesia unui autoturism Toyota RAV4, fabricat în 2023, cu valoarea de piață de 30 990 de dolari americani.

declaration_veaceslav negruța by Ziarul de Gardă

Veaceslav Negruța a ocupat până în luna noiembrie 2022 și funcția de membru al Consiliului de observatori ai companiei Moldovagaz, după ce a fost propus de Agenția Proprietății Publice (APP), a precizat acesta pentru ZdG.

În perioada 2016-2020, Negruța a deținut funcția de expert economic la Transparency International-Moldova. În anul 2016 a fost expert la Centrul de Analiză și Evaluare a Reformelor. În perioada 2009-2013, Negruța a fost ministru al Finanțelor.

Anterior, Ziarul de Gradă a scris că, pe 29 martie 2016, printr-o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție (CSJ), fostul ministrul al Finanțelor, Veaceslav Negruța, era condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz de serviciu, cu lipsirea de dreptul de a ocupa funcții publice pe o perioadă de cinci ani.

Negruța a fost învinuit de faptul că, în perioada când ocupa funcția de ministru, nu a luat decizia de a ataca la CSJ o hotărâre judecătorească a Curţii de Apel (CA) Chişinău, prin care Pantelei Sandulachi, deputat în primul Parlament, pe atunci membru al PLDM, partid care-l delegase pe Negruța în funcția de ministru, primea 400 de mii de euro drept despăgubiri, dar şi pentru că a permis executarea hotărârii când aceasta nu era încă definitivă. În consecinţă, 400 de mii de euro, echivalentul la acea oră a 6,2 milioane de lei, au ajuns pe conturile lui Sandulachi. Deşi, ulterior, CSJ anula acea hotărâre, precizând că fostul deputat merita doar o mie de euro, banii care i-au intrat în conturi nu au mai fost recuperaţi.