14,5 milioane de euro din partea Uniunii Europene au ajuns pe conturile Ministerului Finanțelor© independent.md

14,5 milioane de euro din partea Uniunii Europene au ajuns pe conturile Ministerului Finanțelor

, 7 știri, 12 vizualizări

Granturi în valoare de 14,5 milioane de euro, echivalentul a 284,7 milioane de lei, acordate Republicii Moldova de către Comisia Europeană au ajuns pe conturile Ministerului Finanțelor.

Banii respectivi sunt transferați ca suport bugetar în cadrul următoarelor programe: Programul de suport al instituirii Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător în Republica Moldova, Programul de suport al implementării reformei învățămîntului vocațional/tehnic din Republica Moldova și Planul de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize.

Precizăm că, plățile au fost reluate după o suspendare de aproape doi ani ca urmare a deteriorării situației din Republica Moldova în ceea ce privește statul de drept.