60% din taxele pentru resurse naturale vor rămâne în primării3Foto© tv8.md

60% din taxele pentru resurse naturale vor rămâne în primării

, 5 știri, 6 vizualizări

Autoarea proiectului, deputata Partidului Platforma Demnitate și Adevăr Inga Grigoriu, a menționat că scopul proiectului este consolidarea autonomiei financiare a autorităților publice locale de nivel întâi prin majorarea veniturilor bugetare ale acestora. Or, conform actualelor prevederi, plătitorii achită taxele pentru resurse naturale în bugetul local de nivelul al doilea.

În opinia autoarei, modalitatea de plată actuală a taxelor pentru resurse naturale este una deficitară, care afectează negativ bugetele autorităților locale de nivelul întâi și subminează autonomia locală, financiară și fiscală în Republica Moldova.

Deputata mai spune că taxa pentru resursele naturale este una dintre puținele taxe care poate fi localizată, ceea ce argumentează necesitatea colectării acesteia în bugetul local al administrației de nivelul întâi. Mai mult ca atât, autoritățile locale de nivelul întâi sunt preponderent cele care suportă cheltuieli pentru contracararea efectelor proceselor de exploatare a resurselor naturale. Este vorba despre extragerea mineralelor utile, apă, lemnul eliberat pe picior, efectuarea prospecțiunilor și explorărilor geologice, folosirea spațiilor subterane, exploatarea construcțiilor subterane.