Actul de constatare emis în privința Domnicăi Manole a fost anulat. Decizia inspectorului de integritate a fost calificată drept ilegală5Foto© tv8.md

Actul de constatare emis în privința Domnicăi Manole a fost anulat. Decizia inspectorului de integritate a fost calificată drept ilegală

, 10 știri, 9 vizualizări

Colegiul Civil al Curții de Apel Chișinău (CA) a anulat la sfârșitul lunii mai actul de constatare al Autorității Naționale de Integritate (ANI), emis pe numele președintei Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, pe 31 decembrie 2021, prin care inspectorul de integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

Conform ANI, completul judecătoresc al Curții de Apel Chișinău a concluzionat în hotărârea sa că actul de constatare al ANI a fost emis ilegal, cu depășirea limitelor competențelor atribuite prin lege Autorității și cu încălcarea prevederilor Constituției R. Moldova, a Legii nr.

317/1994 și a Codului jurisdicției constituționale, toate aceste norme excluzând orice fel de intervenție din exterior în activitatea Curții Constituționale în ansamblu și în activitatea judecătorilor constituționali, în particular, atunci când aceștia exercită principala lor atribuție de funcție – jurisdicția constituțională.

Decizia inspectorului de integritate a fost calificată drept ilegală
Domnica Manole,
Curtea de Apel Chișinău a anulat actul de constatare emis în privința…