ACUM și PDM pregătesc un document privind parcursul european al țării2Foto© zdg.md

ACUM și PDM pregătesc un document privind parcursul european al țării

, 7 știri, 2 vizualizări

Deputații PAS, PPDA (ACUM) și PDM pregătesc și ar putea aproba și vota împreună, în Parlamentul de la Chișinău, un document cu privire la menținerea viziunilor pro-europene și parcursului european al R. Moldova. Documentul a fost elaborat de către deputații din fracțiunea PAS și expediat deputaților din Partidul Democrat (PDM) care s-au arată dispuși să voteze împreună cu ACUM o astfel de inițiativă, însă cu mai multe retușări.

Potrivit președintelui fracțiunii parlamentare PAS, Igor Grosu, documentul care presupune de fapt o declarație privind ireversibilitatea parcursului european al R. Moldova a fost expediat deputaților din PDM, iar apoi urmează să fie definitivat și propus spre aprobare, în plenul Parlamentului.

„Noi am propus colegilor parlamentari de la PDM o astfel de declarație, există un astfel de document. Noi am pregătit un draft, le-am propus lor, ei au venit cu unele comentarii și acum discutăm, suntem în proces de definitivare. E un document în lucru, era și firesc să venim cu această propunere, atâta timp cât PDM declară că una dintre prioritățile lor este integrarea europeană.