Air Moldova își onorează statutul de companie aeriană națională și sărbătoreste, alături de pasageri, Ziua Independenței

Air Moldova își onorează statutul de companie aeriană națională și sărbătoreste, alături de pasageri, Ziua Independenței

9 știri, 15

Astazi, 27 august 2017, Air Moldova își onorează statutul de companie aeriană națională a Republicii Moldova și sărbătoreste, alături de pasagerii săi Ziua Independenței.

Cu ocazia acestei sărbători, Air Moldova, adoptă în timpul zilei de azi, la toate cele 21 de curse aeriene, pentru însoțitorii de la bordul aeronavelor sale o uniformă de suflet: portul popular moldovenesc.

„Bineînțeles, în spiritul ospitalității moldovenești, ne primim și oaspeții la bord cu bucate, care ne duc faimă peste tot în lume: plăcintele și vinul moldovenesc. Ne dorim astfel să cinstim Patria ale cărei culori le purtăm cu mândrie peste tot în lume și să ne alăturăm, în această zi, tuturor celor care rostesc cu mândrie: ”Eu sunt din Republica Moldova!”” – se spune într-un comunicat de presă al Air Moldova.

Totodată, compania adresează sincere felicitări tuturor cetățenilor Republicii Moldovei cu ocazia celei de-a douăzeci și șasea aniversare de la proclamarea Independenței și Suveranității statului nostru:

„Ziua de 27 august va rămâne pentru totdeauna înscrisă cu litere de aur în paginile de cronică a edificării Republicii Moldova. Independența țării noastre a determinat apariția noilor oportunități pentru dezvoltare pe cale democratică și pentru promovarea economică în beneficiul și prosperarea cetățenilor sai.

Să aveți parte de pace, bunăstare și realizări remarcabile în activitatea zilnică, iar ...

    Citește pe tribuna.md