Angajații Institutului de Istorie anunță proteste8Foto© publika.md

Angajații Institutului de Istorie anunță proteste

, 11 știri, 12 vizualizări

Potrivit lor, domeniul cercetării și inovării în Republica Moldova cunoaște o profundă criză provocată de desființarea Academiei de Științe a Moldovei ca centru de organizare și coordonare a cercetării în țară. Angajații mai spun că guvernarea încearcă să distrugă, pe etape, Institutul de Istorie, aplicînd mecanismele concursului trucat și penuriei financiare, aceasta fiind o tentativă condamnabilă de a pune sub controlul factorului politic de moment procesul cunoașterii istorice și filosofice, transmite NOI.md cu referire la IPN.

Întruniți în adunarea colectivului, angajații au examinat situația instituției și colaboratorilor în urma desfășurării concursului proiectelor de cercetare finanțate prin intermediul Programului de Stat (2020-2023).

Aceștia au constatat, în cazul Institutului, „concursul trucat de proiecte de cercetare finanțate prin intermediul Programului a condus la anihilarea colectivului de cercetători, cu consecințe ireparabile în domeniul cercetării, educației și culturii, atît în plan național cît și internațional”.