Martin Schulz vrea crearea Statelor Unite ale Europei până în 2025
Foto: independent.md

Martin Schulz vrea crearea Statelor Unite ale Europei până în 2025

9 știri, 7

Cancelarul german Angela Merkel nu a îmbrățișat joi propunerea liderului social-democraților germani Martin Schulz ca până în anul 2025 Uniunea Europeană să devină un fel de Statele Unite ale Europei, șefa guvernului de la Berlin estimând că, înainte de a-și proiecta modele concrete, Uniunea Europeană trebuie să fie eficientă, informează agenția EFE.

Ea a fost întrebată de un jurnalist pe acest subiect la conferința de presă comună cu premierul libian Fayez al Serraj, după ce Schulz a avansat respectiva propunere în timpul congresului Partidului Social-Democrat german (SPD), în urma căruia această formațiune va angaja negocieri cu conservatorii Angelei Merkel în vederea unei posibile noi coaliții guvernamentale.

Schulz a pledat pentru o evoluție a Uniunii Europene către un model pronunțat federalist cu acțiuni unitare în domenii ca securitatea internă și externă, politicile fiscale și monetare sau politica privind migrația care să conducă până în anul 2025 la crearea Statelor Unite ale Europei pe baza unei constituții europene, iar statele care nu acceptă o asemenea constituție să fie excluse automat din UE, scrie Agerpres.

Însă Angela Merkel consideră că, înainte de a fi stabilite obiective atât de ambițioase, oricum s-ar denumi ele, Uniunea Europeană trebuie să fie mai întâi eficientă și capabilă să acționeze în mai multe domenii, precum politica externă, apărarea sau dezv...

    Citește pe independent.md


    Martin Schulz, 7 luni
    Martin Schulz propune constituirea Statelor Unite ale Europei până în anul 2025
    Martin Schulz, 7 luni
    Martin Schulz propune constituirea Statelor Unite ale Europei până în anul 2025