Avocații, în grevă generală21Foto1Video© timpul.md

Avocații, în grevă generală

, 37 știri, 2 vizualizări

Consiliul Uniunii Avocaților a propus Parlamentului completarea proiectului primit de la Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități cu textul ,,Percheziția la sediile profesionale ale avocatului în alte cazuri decât infracțiunile flagrante se face cu acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților”. Admiterea de către Plenul Parlamentului a propunerii Consiliului Uniunii Avocaților constituie temei de încetare a grevei.

Uniunea Avocaților a solicitat Parlamentului să retragă amendamentul propus de deputata PAS Olesea Stamate, președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități, la proiectul de Lege cu privire la avocatură. Or, acesta vizează excluderea prevederilor, potrivit căror, „avocatul nu poate fi reținut, supus aducerii silite, arestat, percheziționat fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților, cu excepția infracțiunii flagrante”.

Avocații au anunțat că pe 18 și 19 ianuarie sunt în grevă japoneză, prin purtarea unei banderole albe la brațul stâng. Însă, în cazul în care Legislativul nu va admite adresarea Uniunii, avocații vor declara grevă generală pentru perioada 20-24 ianuarie.