Băsescu vrea să ajungă în Parlamentul Republicii Moldova; Dodon, i-ar pune bețe în roate

Băsescu vrea să ajungă în Parlamentul Republicii Moldova; Dodon, i-ar pune bețe în roate

6 știri, 6

Fostul lider de la Cotroceni, Traian Băsescu, ar putea candida la alegerile parlamentare din țara noastră dacă va reuși să redobândească cetățenia Republicii Moldova, care a fost anulată prin decretul semnat de președintele Igor Dodon. Cel puțin asta susține fostul ministru al Apărării, actual președinte al Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru.

„Dacă Băsescu va avea cetățenia el va candida pentru funcția de deputat și va prelua președinția partidului. Funcția de președinte al PUN este vacantă. Vom face campanie electorală cu el. Va merge cu partidul până la capăt”, a accentuat Șalaru, în cadrul unei emisiuni de la TVC 21.

Anatol Șalaru s-a arătat convins că atât el, cât și Trăian Băsescu vor intra în viitorul Parlament.

Acesta a menționat că, șeful statului tărăgănează intenționat procesul de judecată în care se încearcă anularea decretului de anulare a cetățeniei moldovenești a lui Traian Băsescu, astfel ca decizia să fie luată după alegerile parlamentare din 2018.

    Citește pe independent.md