Cine este noul ministru al Educației, Culturii și Cercetării3Foto© tribuna.md

Cine este noul ministru al Educației, Culturii și Cercetării

, 12 știri, 3 vizualizări

CHIȘINĂU, 17 mart – Sputnik. Igor Șarov a fost numit în funcția de ministru al Educației, Culturii și Cercetării. Numirea sa s-a făcut după ce Partidul Democrat a semnat cu Partidul Socialiștilor un acord de guvernare.

Potrivit informațiilor biografice, Igor Șarov este istoric și editor. S-a născut în 1967 în orașul Căușeni. În 1984-1991, își face studiile la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova și în 1992-1995 – doctorantura la Universitatea de Stat din Moldova, obținând titlul de doctor în istorie cu teza „Basarabia în istoriografia rusă”. A fost lector la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie, lector superior, conferențiar universitar. În 2009 a fost decan al Facultății de Istorie și Filozofie a Universității de Stat din Moldova.

În perioada 2013-2017, Igor Șarov este viceministru al Culturii, iar pe 25 octombrie 2017 a fost numit în funcția de secretar general de stat în cadrul Ministerului Culturii, Educației și Cercetării. Acesta a fost demis din funcție, în luna august 2019, de Guvernul Sandu, alături de mai mulți secretari de stat. În calitate de președinte al Comisiei de editare a cărții naționale, a susținut publicarea a peste 300 de volume de proză, poezie, publicistică, istorie, precum și alte  lucrări, care țin de promovarea patrimoniului cultural național.