Circa 15 mii de liceeni susțin examenul de BAC la limba de instruire4Foto© deschide.md

Circa 15 mii de liceeni susțin examenul de BAC la limba de instruire

, 7 știri, 2 vizualizări

Un număr de 14878 de liceeni susțin vineri, 7 iunie, examenul de Bacalaureat la limba de instruire. Sesiunea de BAC a început la 4 iunie și va dura până pe data de 21 iunie, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, din cei 14878 de candidați, 12017 vor susține proba la limba și literatura română, iar 2861 – proba la limba și literatura rusă.

Proba la limba străină va fi susținută pe 11 iunie, iar pe 14 iunie, 7761 de candidați de la profilul real vor susține proba de examen la matematică, 8106 candidați de la profilul umanist – la istoria românilor și universală, 259 de candidați de la profilul sport și 483 candidați de la profilul arte vor susține probele corespunzătoare profilului.