Copiii din Moldova vor putea studia profesiile viitorului

Copiii din Moldova vor putea studia profesiile viitorului

4 știri, 3

Cum ar fi ca elevii să poată explora spațiul cosmic prin realitatea virtuală? Să descopere că matematica poate fi chiar distractivă? Să învețe să construiască roboți, să creeze aplicații mobile sau să gândească de mici ca adevărații antreprenori? Toate acestea vor fi posibile în curând prin TwentyTu – cel mai ambițios proiect educațional din Moldova, lansat de Centrul de Excelență în domeniul TIC „Tekwill”, care vine tocmai să răspundă necesităților de cunoaștere a copiilor și adolescenților de astăzi.

Astfel, până în anul 2022, elevii vor avea posibilitatea să participe la cursuri interactive, care le vor oferi abilități practice și aplicabile în peste 10 domenii ale viitorului. Iar pentru ca școala să devină mai atractivă, și 2200 de profesori vor beneficia de instruire despre cum să aplice metodele moderne la predarea materiilor. Despre ambițiile proiectului TwentyTu de a transforma educația din Moldova și cum puteți contribui la dezvoltarea acestuia aflați din interviul cu Ana Chirița, director executiv al Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (ATIC), implementator al proiectului.

    Citește pe moldova.org