Criza refugiaților, importurile în Transnistria și activitatea Uzinei metalurgice din Rîbnița, discutate de Serebrian și Ignatiev2Foto© deschide.md

Criza refugiaților, importurile în Transnistria și activitatea Uzinei metalurgice din Rîbnița, discutate de Serebrian și Ignatiev

, 5 știri, 8 vizualizări

La Tiraspol a avut loc o întrevedere a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană. Reprezentantul Chișinăului a fost vicepremierul Oleg Serebrian, din partea Tiraspolului a participat Vitalii Ignatiev, pretinsul ministru de externe din regiune, negocierile având loc la sediul Misiunii OSCE din orașul Tiraspol la data de 24 martie, potrivit unui comunicat al Biroului politici de reintegrare. Instituția precizează că la eveniment au participat și „exponenți ai participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”.”

În cadrul dialogului, Chișinăul a reabordat problema fermierilor din raionul Dubăsari, cu îndemnul de a fi întreprinse toate eforturile posibile în vederea rezolvării dificultăților pe care le întâmpină, oferirii accesului neîngrădit la terenuri, inclusiv în perioada desfășurării lucrărilor sezoniere și a prelucrării loturilor de pământ, precum și a asigurării implementării necondiționate și fără termene-limită a Deciziei protocolare din 25 noiembrie 2017, se precizează în comunicatul Biroului politici de reintegrare.

Temei liberei circulații i-a fost acordată o atenție distinctă, fiind enunțată interconectivitatea acesteia cu o mare parte din problemele înfruntate de către cetățeni în procesul deplasării în localitățile din regiunea transnistreană, necesitatea eliminării barierelor existente și a asigurării deplasării nestingherite a tuturor categoriilor de persoane, așa după cum are loc în deplasarea fără obstacole pe malul drept al Nistrului și prin punctele de trecere a frontierei de stat, anunță autoritățile de la Chișinău.