Cum se chinuie Rusia să provoace un război în Kosovo2Foto© deschide.md

Cum se chinuie Rusia să provoace un război în Kosovo

, 4 știri, 17 vizualizări

O aparent banală schimbare a unor plăcuțe de înmatriculare auto a fost suficientă pentru a reaprinde un conflict „înghețat” din Balcani, la granița dintre Kosovo și Serbia: în regiune s-au auzit din nou zgomotele focurilor de armă și ale alarmelor antiaeriene, iar Rusia și-a făcut imediat simțită prezența: ministerul rus de Externe s-a grăbit să acuze autoritățile de la Priștina că încearcă să-i mute forțat pe cetățenii sârbi din regiune, prin schimbarea numerelor de înmatriculare auto și a documentelor de identitate sârbești cu unele kosovare.

Ideea că Occidentul ar duce o „politică criminală” în Balcani reprezintă una din retoricile preferate ale Moscovei, mai ales după ce armata rusă a invadat Ucraina. Invazie care, de câteva zile, a început să scârțâie din toate încheieturile. În aceste condiții, Kosovo va deveni, cel mai probabil, cea mai importantă diversiune a Rusiei în zona europeană.

Moscova speră astfel ca, prin declanșarea unui potențial conflict în Balcani, să destabilizeze Occidentul și să saboteze astfel inclusiv ajutorul militar și politic acordat Ucrainei, consideră analiștii militari și politici consultați de digi24.ro.