Curtea Constituțională a solicitat opinia Comisiei de la Veneția în legătură cu sancționarea etalării în public a unor simboluri3Foto© timpul.md

Curtea Constituțională a solicitat opinia Comisiei de la Veneția în legătură cu sancționarea etalării în public a unor simboluri

, 8 știri, 9 vizualizări

Curtea Constituțională anunță luni, 8 august, că a solicitat o opinie de la Comisia de la Veneția în legătură cu sancționarea etalării în public a panglicii negru-oranj, la câteva luni după ce pe teritoriul R. Moldova a fost interzisă purtarea panglicii negru-oranj și simbolurile „V” și „Z”, care reprezintă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Potrivit articolului 13 (1) al Regulamentului procedurii Comisiei de la Veneția, membrii Comisiei nu pot participa la votarea opiniilor referitoare la statul care i-a desemnat sau ai cărui cetățeni sunt. Astfel, președinta CC, Domnica Manole, care este membru al Comisiei de la Veneția, nu va putea participa la votarea opiniei solicitate.

Anterior, Ziarul de Gardă a scris că șaisprezece deputați din Parlamentul R. Moldova, care au ignorat prevederile legale și au purtat panglica bicoloră negru-oranj la manifestațiile organizate de 9 Mai în centrul capitalei, au fost amendați de Poliție cu 9000 de lei.