Danemarca va acorda R. Moldova 200 de mii de euro pentru susținerea presei libere și contracararea dezinformării5Foto© deschide.md

Danemarca va acorda R. Moldova 200 de mii de euro pentru susținerea presei libere și contracararea dezinformării

, 8 știri, 4 vizualizări

Danemarca va acorda Republicii Moldova 200 de mii de euro pentru programele de susținere a libertății presei și contracararea dezinformării. Despre aceasta a anunțat ministrul de Externe, Nicu Popescu, în urma unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul său danez, Jeppe Kofod.

Banii vor fi alocați prin intermediul  Fondului pentru Noua Democrație. „Împărtășim cu Danemarca convingerea că mass-media liberă și independentă este o piatră de temelie a oricărei democrații., a declarat ministrul Nicu Popescu.

Programul se va concentra în special pe dezvoltarea capacităților mass-mediei regionale, inclusiv din UTA Găgăuzia, regiunea transnistreană, Taraclia și municipiul Bălți, fiind sprijinite activități care pot contribui la creșterea profesionalismului și la formarea jurnaliștilor de investigație.