Doi indivizi au fost arestați miercuri în cadrul anchetei atentatului din metroul londonez

Doi indivizi au fost arestați miercuri în cadrul anchetei atentatului din metroul londonez

8 știri, 5

Doi indivizi au fost arestați miercuri în cadrul anchetei asupra atentatului cu bombă artizanală care a făcut 30 de răniți, vineri, în metroul londonez, ceea ce ridică la cinci numărul arestărilor, a anunțat poliția britanică, scrie agerpres.

Cei doi bărbați, în vârstă de 48 și 30 de ani, au fost arestați în cadrul legislației antiteroriste miercuri în jurul orelor 05.10 (04.10 GMT) la Newport, în Țara Galilor, a precizat Metropolitan Police într-un comunicat.

De asemenea, se efectuează două percheziții în acest oraș situat la 200 de kilometri vest de Londra, unde un suspect în vârstă de 25 de ani a fost reținut marți. Potrivit unei vecine, acesta din urmă lucra ca pictor și decorator. "Ne-a făcut lucrări de pictură în casă acum doi ani", a declarat ea pentru agenția de presă britanică PA, afirmând că tânărul "condamna terorismul".

"Ancheta continuă să progreseze rapid", a declarat în comunicat un responsabil al departamentului antiterorism din cadrul Metropolitan Police, Dean Haydon.

"Cinci bărbați sunt reținuți în prezent și se fac percheziții în patru locuri", a adăugat el, precizând că acestea ar putea dura "mai multe zile".

Pe lângă cele două adrese din Newport, perchezițiile continuă în două locuri din comitatul Surrey, unde trăiau primii doi suspecți arestați.

Un tânăr de 18 ani a fost arestat sâmbătă dimineață "în zona portuară Dover", un punct de tranzit spre celăla...

    Citește pe publika.md