Ex-director al spitalului din Criuleni, în conflict de interese. Și-ar fi numit soția șefă a unei secții din cadrul instituției medicale4Foto© publika.md

Ex-director al spitalului din Criuleni, în conflict de interese. Și-ar fi numit soția șefă a unei secții din cadrul instituției medicale

, 5 știri, 4 vizualizări

Fostului director al Spitalului raional Criuleni este bănuit că ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Națională de Integritate, suspectul a emis și a încheiat direct acte juridice cu soția sa, care ar fi fost selectată în calitate de șefă al secției Terapie din cadrul spitalului, în rezultatul unui concurs.

Conform legii, fostul director trebui să se abțină de la semnarea acestora și, în termen de trei zile, să declare situația de conflict de interese la organul ierarhic superior.

Fiindu-i solicitată o reacție, bănuitul a invocat că ar fi emis o declarație despre conflictul de interese în care s-a aflat cu soția sa, depusă la juristul instituției. În baza acestor delcarații, inspectorul de integritate a stabilit că, subiectul avea obligația de a se conforma prevederilor legale și ar fi trebuit să se adreseze direct Consiliului raional Criuleni pentru a-și soluționa starea de conflict de interese, iar faptul că a semnat o declarație și a transmis-o juristului instituției nu se justifică ca fiind o conformare a acestuia la prevederile legale.