Executivul a decis cu privire la termenele de vânătoare în sezonul 2020-20212Foto© tv8.md

Executivul a decis cu privire la termenele de vânătoare în sezonul 2020-2021

, 7 știri, 4 vizualizări

Guvernul a dat verde la vânătoare pentru sezonul 2020-2021. Astfel, se permite vânătoarea mistreților, iepurilor de câmp, fazanilor, gâștelor, rațelor, lișițelor, găinușelor de baltă, porumbeilor, prepelițelor, vulpilor și șacalilor.

Vânătoarea se permite în zilele de miercuri, sâmbătă și duminică, inclusiv în zilele de sărbători stabilite de legislație. Vânătorii pot să prindă animalele și păsările în terenurile de vânătoare ale fondului cinegetic, preponderent neîmpădurite, atribuiten asociațiilor de vânători și pescari; în terenurile de vânătoare ale fondului forestier de stat gestionat de Agenția „Moldsilva”, cu excepția zonelor de liniște stabilite în aceste fonduri.

Totodată, în toate zilele săptămânii vânătoarea se permite în terenurile fondului forestier de stat atribuite în folosință de către Agenția „Moldsilva”, în scop de gospodărire cinegetică, cu informarea în formă scrisă de către beneficiar (arendaș), în prealabil cu două zile calendaristice, a subdiviziunii teritoriale a Agenției „Moldsilva”, precum și a Inspectoratului pentru Protecția Mediului.