Expert-Grup | Contractarea de către Guvern a unui credit de la BNM este ilegală© deschide.md

Expert-Grup | Contractarea de către Guvern a unui credit de la BNM este ilegală

, 6 știri, 3 vizualizări

Contractarea de către Guvern a unui credit de la Banca Națională a Moldovei (BNM), de până la 20 miliarde de lei, este ilegală. Articolul 41 din Legea cu privire la BNM specifică în mod expres interdicția creditării statului. O notă de poziție în acest sens a fost emisă de către Centrul Analitic Independent "Expert-Grup". Experții îndeamnă politicienii să apeleze la surse legale și fezabile pentru finanțarea programelor de suport al populației și firmelor, atât de necesare și așteptate, în special în contextul noilor restricții și a stării de urgență, transmite IPN.

Potrivit "Expert-Grup", un eventual împrumut din partea BNM statului, în special în proporții atât de mari (circa 10% din PIB), va crea presiuni inflaționiste, va deprecia moneda națională, va submina creșterea economică, va duce la reducerea locurilor de muncă și înrăutățirea condițiilor de trai ale populației.

Un asemenea împrumut va obliga banca centrală să tipărească lei, fapt ce va duce la creșterea volumului de lei în economie fără nici o acoperire, cauzând presiuni pe moneda națională. Pentru a stabiliza situația, BNM va fi nevoită să sterilizeze acest exces de lichidități prin înăsprirea politicii monetare și vânzare de valută străină din contul rezervelor valutare.