Ghidul bunelor practici privind exportul fructelor proaspete în containere frigorifice – prezentat producătorilor de fructe3Foto© agora.md

Ghidul bunelor practici privind exportul fructelor proaspete în containere frigorifice – prezentat producătorilor de fructe

, 5 știri, 4 vizualizări

Ghidul a fost prezentat producătorilor de fructe din R.Moldova interesați în exportul de fructe proaspete pe piețe îndepărtate, cum sunt cele din Golful Persic, Africa de Nord, Bangladesh, India etc. Publicația a fost elaborată în baza experienței exportatorilor care au expediat în containere maritime frigorifice fructe și struguri de masă în Orientul Mijlociu.

Potrivit Asociației Moldova-Fruct, aceste piețe oferă tot mai multe oportunități pentru fructele produse în Republica Moldova. Dacă în 2016 au fost înregistrate doar câteva încercări de export în Emiratele Arabe și Bangladesh, atunci în 2018 au fost livrate circa 1000 tone de mere în India, Bangladesh, Irak, Arabia Saudită, Bahrain, Qatar și Israel.

Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Alexandru Dubalari, a asigurat producătorii agricoli de suportul Guvernului în explorarea noilor piețe pentru fructele proaspete produse în Moldova.