Haos și panică în Torino, în timpul meciului din finala Ligii Campionilor! Peste 1000 de oameni au fost răniți

Haos și panică în Torino, în timpul meciului din finala Ligii Campionilor! Peste 1000 de oameni au fost răniți

8 știri, 21

Peste o mie de oameni au fost răniți aseară, la Torino, în Piața San Carlo, în timpul meciului dintre Juventus și Real Madrid, din finala Ligii Campionilor. Printre aceștia, opt persoane sunt în stare gravă, una dintre ele fiind un copil.

Potrivit Torinotoday.it, o balustradă s-a prăbușit sub greutatea fanilor, care s-au adunat în piață pentru a urmări pe ecrane mari, meciul dintre Juventus Torino și Real Madrid.

Sursa scrie că balustrada a cedat după al treilea gol marcat de Real în poarta Juventus.

Incidentul a provocat o panică imensă, oamenii crezând că este vorba despre un atac terorist.

Poliția locală investighează toate circumstanțele producerii incidentului.

    Citește pe realitatea.md