În blocul prăbușit la Otaci locuiau oameni fără ca imobilul să fie dat în exploatare2Foto© publika.md

În blocul prăbușit la Otaci locuiau oameni fără ca imobilul să fie dat în exploatare

, 8 știri, 11 vizualizări

Blocul de locuințe din Otaci s-a prăbușit pe neașteptate și nimeni nu ar fi putut prezice această tragedie mai înainte. Noroc că locatarii au văzut în ceasul al doisprezecelea niște crăpături mari în pereți și și-au părăsit apartamentele. Am găsit în presă o cauză a dramei, chipurile blocul cu pricina a fost construit aiurea.

Eu mă tot gîndesc de ce s-a dezintegrat blocul din Otaci și cred că toți locatarii aceia ar trebui întrebați dacă nu cumva au distrus niște pereți în apartamentele lor pentru a le reconfigura. Nu cumva de vină sunt și locatarii cu pricina? Nu cumva au distrus niște pereți în apartamente pentru a-și lărgi locuințele? Nu cumva au periclitat, prin reparații nesăbuite, trăinicia blocului?

Eu văd ani de zile iată ce. În multe din blocurile noastre, cetățenii dornici de metri pătrați vitali încep să distrugă pereții și să-și reconfigureze locuințele. Unii scot din case zeci de saci cu piatră, cărămizi, beton. Fiecare face ce vrea în apartamentul lui fără să se gîndească măcar o clipă la pericolul pe care îl comportă distrugerea pereților. În consecință, cred că multe din blocurile noastre sunt acum pe picioare de lut și se pot dezintegra oricînd.