În perioada sărbătorilor pascale, cetățenii vor trece mai ușor în regiunea transnistreană© prime.md

În perioada sărbătorilor pascale, cetățenii vor trece mai ușor în regiunea transnistreană

, 7 știri, 11 vizualizări

În perioada sărbătorilor pascale, autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol vor simplifica procedura de traversare a frontierei de pe malul râului Nistru, pentru cetățenii Republicii Moldova, Ucrainei și Rusiei. Informația a fost confirmată de către Biroul politici de reintegrare de la Chișinău, după ce ieri, pretinsa administrație de la Tiraspol a emis un comunicat de presă în acest sens.

Simplificarea procedurii a fost făcută după ce Chișinăul a solicitat Tiraspolului să asigure trecerea pe linia administrativă, fără impedimente, a persoanelor care doresc să-i viziteze pe cei dragi. Potrivit documentului publicat pe pagina oficială a pretinsei administrații transnistrene, oamenii vor trebui să prezinte un act de identitate sau unul care să confirme existența vizei de reședință în zona din stânga Nistrului.

De asemenea, va activa și regimul simplificat de înregistrate a mijloacelor de transport care sosesc din Moldova, Ucraina și Rusia. În plus, oficialii care intenționează să se deplaseze în regiunea transnistreană, sunt rugați să apeleze Biroul politici de reintegrare, în termen de 3 zile lucrătoare, înainte de vizita planificată.