Locuitorii Istanbulului își aleg astăzi primarul, după anularea scrutinului câștigat de un opozant al lui Erdogan8Foto© publika.md

Locuitorii Istanbulului își aleg astăzi primarul, după anularea scrutinului câștigat de un opozant al lui Erdogan

, 17 știri, 5 vizualizări

Circa 10,5 milioane de alegători înregistrați la Istanbul se vor putea prezenta la urne până la orele 14:00 GMT. Acest nou scrutin are loc la aproape trei luni după alegerile municipale din 31 martie, câștigate la Istanbul de o personalitate importantă a opoziției Ekrem Imamoglu, transmite libertatea.ro.

Acesta l-a învins cu o diferență mică de voturi pe un apropiat al lui Erdogan, fostul premier Binali Yildirim. Însă, rezultatul a fost anulat după ce Partidul Justiției și Dezvoltării (islamo-conservator) al președintelui Erdogan a înaintat mai multe recursuri.

Opoziția a respins toate acuzațiile, denunțând „un puci împotriva urnelor”. Acum, vede în acest nou scrutin „o bătălie pentru democrație”. De fapt, fiind mult mai important decât un scrutin municipal, votul din Istanbul are valoare de test pentru popularitatea lui Erdogan și a partidului său, pe fondul unor mari dificultăți economice cu care se confruntă Turcia.